Covoare nomade, de sat și de atelier – este (aproape) totul
despre locație
Printre covoarele orientale, trei caracteristici centrale sunt denumite în mod obișnuit covoare nomade, covoare satești și covoare de atelier.
Covoarele nomade provin de la țesătorii nomazi, unde măiestria făcea parte din tradițiile tribale. Covoarele sunt adesea numite după triburile care le-au creat. Sunt decorate cu motive de animale și peisaje pe care triburile nomade le întâlneau – și fiecare trib are caracteristicile sale unice. Covoarele nomade sunt țesute pe războaie de țesut simple și pliabile. Covoarele serveau inițial unor scopuri funcționale, cum ar fi saci de șa și decorarea corturilor. Un covor nomad trebuie să fie transportabil și umplut cu un scop specific. Este relativ mic și ar putea avea dimensiuni pe care le considerăm ciudate astăzi.
Covoarele sătești , pe de altă parte, sunt create de săteni stabiliți și sunt adesea numite după satul (sau o regiune înconjurătoare) în care sunt confecționate. De obicei, sunt mai mari decât covoarele nomade; scopul lor este acela de a fi folosite ca covoare în case. Motivele sunt adesea geometrice și mai detaliate decât pe covoarele nomade, urmând tradițiile din regiunea specifică. Totuși, țesătorul alege culorile, modelele și modelele.
În cele din urmă, covoarele de atelier sunt covoare care demonstrează o măiestrie rafinată. După cum sugerează și numele, aceste covoare sunt realizate în ateliere situate în mod tradițional în orașele mari. Atelierul funcționează ca o companie unde sunt angajați țesătorii. Războaiele de țesut sunt staționare, construite pentru a permite fabricarea unor covoare uriașe și nu este neobișnuit ca mai mulți țesători să lucreze simultan la un covor. În timpul lucrului, țesătorii urmează un model foarte detaliat desenat pe hârtie, iar neregularitățile acceptate pe covoarele satelor și nomade nu sunt permise aici.